sâmbătă, 21 septembrie 2013

Comanda de mobila

Lucian Crăciun este responsabilul preluării clienţilor. Din experianţa de peste 15 ani în domeniul mobilei, el ştie cel mai bine cum să pună problema. El este designer, proiectant, cu studii de IL şi arhitectură..

Sunt mai mulţi paşi de făcut până la proiectul final, căci nu toată lumea ştie ce vrea. Din start vă spunem că fără răbdare nu iese ce trebuie să iasă.

Datele de contact ale lui Lucian sunt: mobil - 0745166347
                                                                 - 0723017531
  e-mail - momlignum@gmail.com

După ce ne contactaţi, stabilim o întâlnire.

Vă oferim trei variante de tratative:

a.       Prima întâlnire are loc la atelier, unde îi explicaţi lui Lucian ce mobilă doriţi. El va face câteva schiţe pe loc pentru a limpezi lucrurile, după care va face un calcul de preţ aproximativ.  În situaţia în care acest preţ este apropiat de bugetul alocat proiectului, „povestea merge mai departe”. Adică Lucian vine să vadă locaţia unde doriţi să amplasaţi mobilierul, vă dă sugestii asupra aşezării, ergonomiei, proporţiilor, materialului mobilei etc., va face măsuratori. La întâlnirea următoare vă va prezenta desenele exacte ale mobilierului, dacă e nevoie chiar încadrate în spaţiul destinat, vor avea loc discuţii asupra materialului, a finisajului, a alcătuirii mobilierului şi  se va stabili preţul final. Se va încheia un contract şi se va plăti acontul.

b.      Îi trimiteţi lui Lucian prin e-mail (lucian@mominteriorart.ro sau momlignum@gmail.com) câteva schiţe cu mobilierul dorit şi eventual câteva poze cu spaţiul în care vor „vieţui”. El va face un calcul aproximativ de preţ. Dacă preţul vă este pe plac, schiţează, desenează în continuare mobilierul, rafinându-l până ajunge la forma ideală. Urmează o întâlnire pentru discuţii asupra materialului, a finisajului, a alcătuirii mobilierului şi pentru stabilirea preţului final. Se va încheia un contract şi se va plăti acontul.

c.       Prima întâlnire are loc direct la locaţia destinată mobilierului, unde Lucian îşi va putea face o imagine asupra spaţiului, funcţionării şi esteticii mobilieruilui. Va cunoaşte preferinţele clientului, preocupările lui şi va aprecia armonizarea mobilierului cu personalitatea clientului. Apoi Lucian va face schiţe, desene, reprezentări 3D cu mobilierul pe care-l doriţi. Această etapă de proiectare costă 150 €, deoarece necesită o muncă de birou intensă, timp îndelungat de discuţii, de gândire. Acest cost este valabil chiar dacă clientul face sau nu face mobilă cu MOM Lignum. Urmează o întâlnire pentru discuţii asupra materialului, a finisajului, a alcătuirii mobilierului şi pentru stabilirea preţului final. Se va încheia un contract şi se va plăti acontul.


Finalizarea mobilei

Meşteşugirea propriu-zisă a mobilei variază ca durată, în funcţie de proiect. De la două - trei luni se poate extinde la un an, deoarece mobila este executată manual. Ne face plăcere dacă veniţi în vizită pe parcursul execuţiei mobilierului, pentru a vedea evoluţia ei.

sâmbătă, 16 martie 2013

Vitrina

Un prieten m-a rugat sa-i fac o vitrina din lemn, in care sa poata expune diferite obiecte, care sa fie luminate de sus si lumina sa treaca prin rafturi, sa ajunga la toate obiectele.
De dragul unei mai frumoase proportionari, i-am facut si doua sertare.

Vitrina e facuta din lemn de fag cu intarsii din mahon, in forma de chenare dreptunghiulare, la usi si sertare.
Rafturile interioare au in ele sticla.

Finisajul e facut cu ulei. Un ulei special cu o usoara aroma de lamaie.





marți, 15 ianuarie 2013

MOM Lignum



Iată-ne, Doamne, şi pe Internet!
Oameni buni, oameni răi, oameni! Musai să vă placă ce scriem noi aici, pentru că nu e uşor lucru a face blogging-publicitate pentru a putea să-ţi urmezi pasiunea. Mai ales că pasiunea nu e scrisul, ci meşteşugul în lemn. Şi cum poate un meşteşugar în lemn să meşteşugească cuvinte, astfel încât să devină interesant internetcititorului, ca să-l citească pe mai departe, eventual să mai spună altora că e un trăsnea fain pe internet, care face mobilă de lemn şi care merită citit? E o întrebare lungă şi e greu de găsit răspunsul.... Greu e să-l faci pe om să citescă, d-apăi să mai cumpere şi mobilă de la tine. O fi vreo nebunie să te apuci tam-nesam de scris, ca să ajungi să faci în final mobilă. Şi nu oricare alta, ci din lemn! Firma cu care ne mândrim se numeşte MOM Lignum şi aderă la principiile slow furniture. Na că am zis-o şi p-asta!

Aşa se zice acum în vest: SLOW FURNITURE! Adică ceea ce pentru bătrânii lumii, ca să nu zic ai noştri, să nu fim noi ăi mai cu moţ, aşadar ceea ce pentru bătrânii lumii de dinainte de 1800 era normal. Adică mobilă făcută cu scule de mână.

O ţăcăneală! vor strâmba mulţi din nas.
O pierdere de timp! vor afirma superior afaceriştii.
O înapoiere temporală! vor zice industriaşii postmoderni (dacă nu cumva trendul postmodernist a expirat).
O, ce tare! vor exclama connaisseur-ii.

Acum dacă am intrat în hora bloggerilor, aici jucăm, până vom învăţa paşii şi vom fi admiraţi de începători. Poate vom da şi lecţii. După unii, vom juca în orb cam 4 ani, după care ne vom face simţită prezenţa.

Ce mai tura-vura! De vă place, citiţi, de nu vă place, reveniţi, că noi pare-se că ne tot schimbăm textele. Adică aceleaşi texte le tot prelucrăm şi dacă reveniţi aveţi surpriza să descoperiţi alt stil. Poate cel nou vă place mai mult.

Şi-am încălecat pe-o şa
Şi-am început blogu-aşa
Căci cuvântul din poveste
Înainte mult mai este!

luni, 7 ianuarie 2013

Banc de tâmplărie - workbench


Totul a inceput de fapt acu’ 14 ani când am închiriat un spaţiu mai mic decât un garaj de la nea Chiţu. Era atelierul. Chiar în primele zile am aflat că vecina, o babă văduvă, avea un banc de tâmplărie. Nu ştiam prea bine la ce foloseşte un asemenea banc dar, mă gândeam eu, că orice atelier de tâmplărie care se respectă are un banc de tâmplărie. Aşadar, am mers la vecina s-o convingem să ni-l dea nouă, tineri entuziaşti, care ne aflam la începutul drumului meşteşugului,  pe care îl apucase şi răposatul ei soţ în tinereţile lui. Cu astfel de argumente eram convinşi că, înduioşată, nici măcar nu o să vrea să i-l plătim sau, cel mult, va accepta să-i dăm o sumă modică, şi asta plătită în rate. Ne şi vedeam cărând masa din lemn masiv (cu adevărat masiv) înspre micul atelier, şi deja imi făceam gânduri că nu o să prea avem unde s-o aşezăm. Dar vorba zicalei cu socoteala de acasă şi cu cea din târg: de cum i-am expus cu patos povestea noastră, baba a început să facă talente cu noi şi ne-a zis că ea bancul nu ni-l dă, că-i aminteşte de soţul ei care s-a dus, că mai bine-l ţine în amărâta de magazie (de 1x2.5m), chiar dacă se deteriorează acolo. Zadarnic ne-am bătut gura cu argumente emoţionale şi empatice cu meseria şi pasiunea răposatului, căci chiar şi la argumentul suprem, "vi-l plătim", baba a rămas rece. Se vede treaba că iubirea unei femei nu poate fi cumpărată.... nici măcar la bătrâneţe..... Iar noi am pornit la drum fără chef de bancuri.



După vreo 12 ani (când deja am închiriat un spaţiu mult mai mare pentru atelier) îmi pică în mână un catalog de utilaje. Şi văd un banc de tâmplărie de aprox 650 euro. Vechea flamă s-a aprins! Trebuie să fie util un banc de tâmplărie, doar nu s-o fi inventat degeaba! Sigur te ajută la ceva! Am început să mă gândesc la ce ar fi bun – poate la ţinut piesa pe care o frezezi, poate serveşte ca suport pentru executatul pieselor de mobilă ... Toate ca toate dar bancul era prea frumos! Chiar dacă n-ar fi folosit la nimic şi tot mi-ar fi plăcut să am unul în atelier. Dar 650 euro! Parcă nu-mi prea dă mâna să-i scot din buzunar pentru o ţăcăneală... 650 euro nu-s chiar de colo! Ce-ar fi să-mi fac unul! Sigur găsesc niscai planuri şi dimensiuni pe internet. Şi pune-te pe căutat! Pe englezeşte îi zice workbench. Am aflat destul de repede. Plin internetul de articole despre workbench: workbench-uri de vânzare, workbench-uri industriale, workbench-uri pentru garaj, planuri de workbench, cum să îmbunătăţeşti un workbench etc. Dintr-o dată am intrat într-o altă dimensiune spaţială – cea a împătimiţilor meşteşugului lemnului cu scule tradiţionale, adică scule de mână, neelectrice. Şi nu e mică lumea asta! E plină America de ea, şi nu numai! O grămadă de bloguri de pasionaţi, de site-uri care vând rindele, dălţi fierăstraie mici, mari, de toate formele şi felurile – o nebunie! O lume de care habar nu aveam că există! Şi a răsărit în mintea mea o altă întrebare: de ce e asociat bancul meu cu meşteşugul cu scule de mână? Şi am aflat după ceva navigare că bancul de tâmplărie a fost făcut (şi dezvoltat de-a lungul timpului) pentru lucrul cu sculele de mână. Rolul lui e să-ţi ţină piesa de lemn, astfel încât să o poţi prelucra cu ambele mâini. Mai ales să o poţi rindelui. În primul rând e făcut pentru rindeaua de mână! Nemţii îi şi spun Hobelbank (Hobel = rindea). E genial din punctul ăsta de vedere: are nişte găuri (pătrate sau rotunde) în care se bagă un fel de beţe care ţin scândura pe care o rindeluieşti, fără să iasă deasupra nivelului suprafeţei ei. Beţele astea se cheamă pe nemţeşte Tischeisen (Tisch = masă, Eisen = fier). La nemţi se vede treaba că erau metalice, mulţi însă le folosesc din lemn, astfel încât, dacă cumva sunt atinse din greşeală de rindea, să nu o deterioreze. Englezii şi americanii le zic benchdogs (au ei ceva cu caţeii – hotdogs, benchdogs şi cine ştie câte feluri de căţei mai au, specializaţi prin alte domenii).

În toate căutările astea nu prea am găsit dimensiuni şi proporţii mai en detail. Unii vindeau planuri, dar, mi-am zis eu, proiectant de mobilă, nu aş da în veci banii tocmai pe un proiect de mobilă!  În final m-am hotărât să-mi cumpăr o carte despre workbench, în care erau descrise principii ale acestor mese, modele diferite şi câteva dimensiuni. Şi aici a fost dificil – americanii nu au o singură carte cu acest subiect – aşa că mi-am comandat trei…



După lungi dezmierdări ale cărţilor m-am pus serios pe treabă! Planuri, dimensionări, răzgândiri, bibiliri, detalieri, sminteli, poticniri, nedumeriri, soluţionări! Şi iată ce a ieşit din gândurile şi din mâinile mele şi ale băieţilor de la atelier!


Nu ma pot abtine sa scriu despre alcatuirea workbench-ului : este o combinatie intre bancul de lucru scandinav (care se mai poate vedea prin gospodariile vechi de pe la noi)
 si bancul de lucru francez revelat omenirii de Andre Roubo in lucrarea sa  “L’Art Du Menuisier” din sec.18. (cu gravuri sale excelente, detaliate).



 Hibridul rezultat arată aşa:




 Am fost uimit să aflu că un blat se poate indrepta perfect cu rindele de mână!
rezultă o suprafaţă  "sticlă"
bancul este finisat cu ulei de in, nu este lăcuit


Nu pot descrie entuziasmul lucrului cu lemnul! Până atunci am fost orb, ne-simţitor, maniac de design de mobilă din pal. Orizonturile mi-au fost întunecate de mândria de a-i da pe spate pe unii clienţi cu designul minimalist pe care-l produceam. Nu puteam accepta că există careva mai bun decât mine. Şi iată că, după 15 ani văd limpede! Mobila de lemn e adevărul pur! Nu există comparaţie! Aici sunt adevăraţii mobilişti! Palul e pentru necunoscători, pentru consumerişti, pentru de-alde pioneză şi viteză.

Şi hotărât lucru! Voi face mobilă din lemn! Am început deja! Sper să revoluţionez piaţa de mobilă din România prin rafinament. L-am văzut (rafinamentul) la englezi faţă către faţă. Mania ălora parcă o întrece pe a mea. O să vă povestesc despre ei mai încolo. 


Între timp am aflat că baba a vândut bancul de tâmplărie pe un preţ de nimic. O fi murit dragostea pentru răposatul... Ochii care nu se văd, într-adevăr se uită!




duminică, 6 ianuarie 2013

Glossă până la / despre Slow Furniture




Şi de mii de ani încoace

Lumea-i veselă şi tristă



Şi de când a apărut becisnica asta de industrie, lucrurile s-au cam schimbat, normalitatea înseşi devine relativissimă. Bieţii oameni se pierd printre maşini: pe stradă, la serviciu, acasă.



Ce e rău şi ce e bine

Tu te-ntreabă şi socoate



Acuma noi o să scriem aici doar despre ce ne interesează. Adică despre mobilă.



Să ne imaginăm un pic cum făcea omu mobilă înainte de apariţia maşinii: lua lemnul, îl pipăia, îl analiza, îl măsura, îl tăia. Aştepta să se usuce. Desena mobila pe care vroia să o facă. Redesena. Când credea că e frumoasă şi avea toate funcţiunile dorite, se apuca de treabă. Alegea lemnul după fibră, îl aşeza să se potrivească estetic fibrele, îşi pregătea uneltele şi muncea lemnul ăla până termina treaba. Bucurie mare când i se potriveau îmbinările întocmai, când sertarele funcţionau cum trebuie, când totul era gata de livrare. Îşi chema nevasta şi copiii să-i admire opera. Nevasta mândră de munca omului ei, copiii vor şi ei să înveţe, dacă nu cumva deja îl ajută la muncă. Familia meşteşugarului e fericită şi clientul mulţumit. Poate devin prieteni între timp.



Nici încline a ei limbă

Recea cumpănă-a gândirii

Înspre clipa ce se schimbă

Purtând masca fericirii



Vin maşinile. Vin industriile. Cu ele vine Domnia Sa, Randamentul. Nici Profitul nu-i de colea. Trebuie viteză. Trebuie bani. Unul desenează, altul alege lemnul, altul bagă buşteanul în maşină. Mai sunt unii care fac sertare, alţii fac rafturi, alţii asamblează, ultimii finisează. Vine clientul, ia mobila din magazie. Nicio bucurie, nicio veselie, nicio mândrie! Oamenii îşi iau salariile fără să aibă o viziune de ansamblu asupra muncii lor, merg acasă obosiţi şi.... fiecare cum poate... trăieşte pe mai departe. Bărbatul lipsit de acasă, nu are cu ce se lăuda, femeia acră de câtă treabă e, copiii pe stradă cu mingea.



Tu aşază-te deoparte,

Regăsindu-te pe tine,

Când cu zgomote deşarte

Vreme trece, vreme vine



În jurul perioadei 1860. Anglia. S-au aşezat deoparte William Morris, poet şi designer, şi John Ruskin. Mişcarea Arts and Crafts luptă împotriva industrializării, căci în societate apar derapaje. Oamenii îşi pierd simţul estetic, se complac în banalitatea obiectelor realizate industrial, devin roboţi. Pentru adpţii Arts and Crafts o societate sănătoasă se bazează pe lucrători şi mesteşugari pricepuţi şi creativi. Ei se opun ideii de diviziune a muncii, preferând produse făcute şi asamblate de un singur om sau cel mult de un grup mic de persoane. S-au înfiinţat şcoli şi universităţi, unde studenţilor li se oferea un orizont ce se apropia de modelul renascentist. Li se predau pictura, arhitectura, designul, aveau ore de învăţare a meşteşugurilor, dar şi cursuri de poezie, filozofie şi muzică.



De te-ating, să feri în lături,

De hulesc, să taci din gură;

Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,

Dacă ştii a lor măsură

Arts and Crafts s-a extins în întreaga lume, dar nu mulţi au aderat la această mişcare, căci considerau că este o întoarcere în era mediavală, imposibil de adaptat la cultura urbană de atunci, care se afla în curs de modernizare.


Oricum, piatra a fost aruncată în lac, iar efectul scontat au fost valurile unor noi estetici, anume, ceea ce în secolul XX se numeşte Art Nouveau, Art Deco, De Stijl, Wiener Secession, Bauhaus-ul german. Sub influenţa celor doi, Morris şi Ruskin, arhitecţi din Ungaria au decoperit arta tradiţională şi arhitectura transilvăneană, sub influenţa căreia au proiectat clădiri, inclusiv grădina zoologică din Budapesta.


Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi şi nouă toate; 



Anul 2011. Anglia. S-a aşezat deoparte Melanie Cable-Alexander, jurnalistă. Realizând reportaje în diferite zone ale Angliei, devine îngrijorată de faptul că îndeletnicirile specifice englezilor sunt pe cale de dispariţie din cauza politicilor consumeriste marca MADE IN CHINA. Ea dă startul mişcării Slow Furniture. E o chemare la cumpărarea mobilierului şi a obiectelor decorative realizate la comandă de către meşteşugarii locali. Denumirea acestei mişcări îşi are sursa în conceptul slow food, apărut acum mai bine de 20 de ani în Italia. Ideea de bază este: cumpăraţi produsele ţării voastre dacă vreţi să ajutaţi economia, dacă vreţi să alegeţi un stil de viaţă sănătos, dacă vreţi să salvaţi tradiţiile locului.



Te-or întrece nătărăii

De ai fi cu stea în frunte;

Teamă n-ai, căta-vor iaraşi

Între dânşii să se plece,

Nu te prinde lor tovarăş:

Ce e val, ca valul trece.



Acum vrem şi noi să ne aşezăm deoparte şi să ne facem simţită prezenţa. 2013. MOM Lignum. România. Braşov. Mobilă din lemn lucrată în marea ei parte manual. Deja ştim că nu va avea prea mare succes pe tărâmul mioritic chestia asta cu Slow Furniture, cel puţin în anii ce urmează. Ne încăpăţânăm să facem totuşi ce ne place mai mult, adică să muncim cu lemnul, spre disperarea părinţilor, care ne văd la sapă de lemn peste câţiva ani. Dar totuşi sapa e de lemn, ceea ce nu ne displace! Poate o să-l şi cioplim.  



Sursele de informare sunt: Eminescu, ce-şi mai amintea Lucian că a învăţat la facultăţile ori de IL, ori de arhitectură şi Wikipedia. Iar despre Slow furniture am auzit iarna asta de la Vio, o veche prietenă, care locuieşte momentan la Bruxelles.