Banc de tâmplărie - workbench

Totul a inceput de fapt acu’ 14 ani când am închiriat un spaţiu mai mic decât un garaj de la nea Chiţu. Era atelierul. Chiar în primele zile am aflat că vecina, o babă văduvă, avea un banc de tâmplărie. Nu ştiam prea bine la ce foloseşte un asemenea banc dar, mă gândeam eu, că orice atelier de tâmplărie care se respectă are un banc de tâmplărie. Aşadar, am mers la vecina s-o convingem să ni-l dea nouă, tineri entuziaşti, care ne aflam la începutul drumului meşteşugului,  pe care îl apucase şi răposatul ei soţ în tinereţile lui. Cu astfel de argumente eram convinşi că, înduioşată, nici măcar nu o să vrea să i-l plătim sau, cel mult, va accepta să-i dăm o sumă modică, şi asta plătită în rate. Ne şi vedeam cărând masa din lemn masiv (cu adevărat masiv) înspre micul atelier, şi deja imi făceam gânduri că nu o să prea avem unde s-o aşezăm. Dar vorba zicalei cu socoteala de acasă şi cu cea din târg: de cum i-am expus cu patos povestea noastră, baba a început să facă talente cu noi şi ne-a zis că ea bancul nu ni-l dă, că-i aminteşte de soţul ei care s-a dus, că mai bine-l ţine în amărâta de magazie (de 1x2.5m), chiar dacă se deteriorează acolo. Zadarnic ne-am bătut gura cu argumente emoţionale şi empatice cu meseria şi pasiunea răposatului, căci chiar şi la argumentul suprem, "vi-l plătim", baba a rămas rece. Se vede treaba că iubirea unei femei nu poate fi cumpărată.... nici măcar la bătrâneţe..... Iar noi am pornit la drum fără chef de bancuri.

După vreo 12 ani (când deja am închiriat un spaţiu mult mai mare pentru atelier) îmi pică în mână un catalog de utilaje. Şi văd un banc de tâmplărie de aprox 650 euro. Vechea flamă s-a aprins! Trebuie să fie util un banc de tâmplărie, doar nu s-o fi inventat degeaba! Sigur te ajută la ceva! Am început să mă gândesc la ce ar fi bun – poate la ţinut piesa pe care o frezezi, poate serveşte ca suport pentru executatul pieselor de mobilă ... Toate ca toate dar bancul era prea frumos! Chiar dacă n-ar fi folosit la nimic şi tot mi-ar fi plăcut să am unul în atelier. Dar 650 euro! Parcă nu-mi prea dă mâna să-i scot din buzunar pentru o ţăcăneală... 650 euro nu-s chiar de colo! Ce-ar fi să-mi fac unul! Sigur găsesc niscai planuri şi dimensiuni pe internet. Şi pune-te pe căutat! Pe englezeşte îi zice workbench. Am aflat destul de repede. Plin internetul de articole despre workbench: workbench-uri de vânzare, workbench-uri industriale, workbench-uri pentru garaj, planuri de workbench, cum să îmbunătăţeşti un workbench etc. Dintr-o dată am intrat într-o altă dimensiune spaţială – cea a împătimiţilor meşteşugului lemnului cu scule tradiţionale, adică scule de mână, neelectrice. Şi nu e mică lumea asta! E plină America de ea, şi nu numai! O grămadă de bloguri de pasionaţi, de site-uri care vând rindele, dălţi fierăstraie mici, mari, de toate formele şi felurile – o nebunie! O lume de care habar nu aveam că există! Şi a răsărit în mintea mea o altă întrebare: de ce e asociat bancul meu cu meşteşugul cu scule de mână? Şi am aflat după ceva navigare că bancul de tâmplărie a fost făcut (şi dezvoltat de-a lungul timpului) pentru lucrul cu sculele de mână. Rolul lui e să-ţi ţină piesa de lemn, astfel încât să o poţi prelucra cu ambele mâini. Mai ales să o poţi rindelui. În primul rând e făcut pentru rindeaua de mână! Nemţii îi şi spun Hobelbank (Hobel = rindea). E genial din punctul ăsta de vedere: are nişte găuri (pătrate sau rotunde) în care se bagă un fel de beţe care ţin scândura pe care o rindeluieşti, fără să iasă deasupra nivelului suprafeţei ei. Beţele astea se cheamă pe nemţeşte Tischeisen (Tisch = masă, Eisen = fier). La nemţi se vede treaba că erau metalice, mulţi însă le folosesc din lemn, astfel încât, dacă cumva sunt atinse din greşeală de rindea, să nu o deterioreze. Englezii şi americanii le zic benchdogs (au ei ceva cu caţeii – hotdogs, benchdogs şi cine ştie câte feluri de căţei mai au, specializaţi prin alte domenii).

În toate căutările astea nu prea am găsit dimensiuni şi proporţii mai en detail. Unii vindeau planuri, dar, mi-am zis eu, proiectant de mobilă, nu aş da în veci banii tocmai pe un proiect de mobilă!  În final m-am hotărât să-mi cumpăr o carte despre workbench, în care erau descrise principii ale acestor mese, modele diferite şi câteva dimensiuni. Şi aici a fost dificil – americanii nu au o singură carte cu acest subiect – aşa că mi-am comandat trei…

După lungi dezmierdări ale cărţilor m-am pus serios pe treabă! Planuri, dimensionări, răzgândiri, bibiliri, detalieri, sminteli, poticniri, nedumeriri, soluţionări! Şi iată ce a ieşit din gândurile şi din mâinile mele şi ale băieţilor de la atelier!

Nu ma pot abtine sa scriu despre alcatuirea workbench-ului : este o combinatie intre bancul de lucru scandinav (care se mai poate vedea prin gospodariile vechi de pe la noi)

 si bancul de lucru francez revelat omenirii de Andre Roubo in lucrarea sa  “L’Art Du Menuisier” din sec.18. (cu gravuri sale excelente, detaliate).

 Hibridul rezultat arată aşa:

 Am fost uimit să aflu că un blat se poate indrepta perfect cu rindele de mână!

rezultă o suprafaţă  "sticlă"

bancul este finisat cu ulei de in, nu este lăcuit

Nu pot descrie entuziasmul lucrului cu lemnul! Până atunci am fost orb, ne-simţitor, maniac de design de mobilă din pal. Orizonturile mi-au fost întunecate de mândria de a-i da pe spate pe unii clienţi cu designul minimalist pe care-l produceam. Nu puteam accepta că există careva mai bun decât mine. Şi iată că, după 15 ani văd limpede! Mobila de lemn e adevărul pur! Nu există comparaţie! Aici sunt adevăraţii mobilişti! Palul e pentru necunoscători, pentru consumerişti, pentru de-alde pioneză şi viteză.

Şi hotărât lucru! Voi face mobilă din lemn! Am început deja! Sper să revoluţionez piaţa de mobilă din România prin rafinament. L-am văzut (rafinamentul) la englezi faţă către faţă. Mania ălora parcă o întrece pe a mea. O să vă povestesc despre ei mai încolo. 

Între timp am aflat că baba a vândut bancul de tâmplărie pe un preţ de nimic. O fi murit dragostea pentru răposatul... Ochii care nu se văd, într-adevăr se uită!