Glossă până la / despre Slow Furniture

Şi de mii de ani încoace

Lumea-i veselă şi tristă

Şi de când a apărut becisnica asta de industrie, lucrurile s-au cam schimbat, normalitatea înseşi devine relativissimă. Bieţii oameni se pierd printre maşini: pe stradă, la serviciu, acasă.

Ce e rău şi ce e bine

Tu te-ntreabă şi socoate

Acuma noi o să scriem aici doar despre ce ne interesează. Adică despre mobilă.

Să ne imaginăm un pic cum făcea omu mobilă înainte de apariţia maşinii: lua lemnul, îl pipăia, îl analiza, îl măsura, îl tăia. Aştepta să se usuce. Desena mobila pe care vroia să o facă. Redesena. Când credea că e frumoasă şi avea toate funcţiunile dorite, se apuca de treabă. Alegea lemnul după fibră, îl aşeza să se potrivească estetic fibrele, îşi pregătea uneltele şi muncea lemnul ăla până termina treaba. Bucurie mare când i se potriveau îmbinările întocmai, când sertarele funcţionau cum trebuie, când totul era gata de livrare. Îşi chema nevasta şi copiii să-i admire opera. Nevasta mândră de munca omului ei, copiii vor şi ei să înveţe, dacă nu cumva deja îl ajută la muncă. Familia meşteşugarului e fericită şi clientul mulţumit. Poate devin prieteni între timp.

Nici încline a ei limbă

Recea cumpănă-a gândirii

Înspre clipa ce se schimbă

Purtând masca fericirii

Vin maşinile. Vin industriile. Cu ele vine Domnia Sa, Randamentul. Nici Profitul nu-i de colea. Trebuie viteză. Trebuie bani. Unul desenează, altul alege lemnul, altul bagă buşteanul în maşină. Mai sunt unii care fac sertare, alţii fac rafturi, alţii asamblează, ultimii finisează. Vine clientul, ia mobila din magazie. Nicio bucurie, nicio veselie, nicio mândrie! Oamenii îşi iau salariile fără să aibă o viziune de ansamblu asupra muncii lor, merg acasă obosiţi şi.... fiecare cum poate... trăieşte pe mai departe. Bărbatul lipsit de acasă, nu are cu ce se lăuda, femeia acră de câtă treabă e, copiii pe stradă cu mingea.

Tu aşază-te deoparte,

Regăsindu-te pe tine,

Când cu zgomote deşarte

Vreme trece, vreme vine

În jurul perioadei 1860. Anglia. S-au aşezat deoparte William Morris, poet şi designer, şi John Ruskin. Mişcarea Arts and Crafts luptă împotriva industrializării, căci în societate apar derapaje. Oamenii îşi pierd simţul estetic, se complac în banalitatea obiectelor realizate industrial, devin roboţi. Pentru adpţii Arts and Crafts o societate sănătoasă se bazează pe lucrători şi mesteşugari pricepuţi şi creativi. Ei se opun ideii de diviziune a muncii, preferând produse făcute şi asamblate de un singur om sau cel mult de un grup mic de persoane. S-au înfiinţat şcoli şi universităţi, unde studenţilor li se oferea un orizont ce se apropia de modelul renascentist. Li se predau pictura, arhitectura, designul, aveau ore de învăţare a meşteşugurilor, dar şi cursuri de poezie, filozofie şi muzică.

De te-ating, să feri în lături,

De hulesc, să taci din gură;

Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,

Dacă ştii a lor măsură

Arts and Crafts s-a extins în întreaga lume, dar nu mulţi au aderat la această mişcare, căci considerau că este o întoarcere în era mediavală, imposibil de adaptat la cultura urbană de atunci, care se afla în curs de modernizare.

Oricum, piatra a fost aruncată în lac, iar efectul scontat au fost valurile unor noi estetici, anume, ceea ce în secolul XX se numeşte Art Nouveau, Art Deco, De Stijl, Wiener Secession, Bauhaus-ul german. Sub influenţa celor doi, Morris şi Ruskin, arhitecţi din Ungaria au decoperit arta tradiţională şi arhitectura transilvăneană, sub influenţa căreia au proiectat clădiri, inclusiv grădina zoologică din Budapesta.

Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi şi nouă toate; 

Anul 2011. Anglia. S-a aşezat deoparte Melanie Cable-Alexander, jurnalistă. Realizând reportaje în diferite zone ale Angliei, devine îngrijorată de faptul că îndeletnicirile specifice englezilor sunt pe cale de dispariţie din cauza politicilor consumeriste marca MADE IN CHINA. Ea dă startul mişcării Slow Furniture. E o chemare la cumpărarea mobilierului şi a obiectelor decorative realizate la comandă de către meşteşugarii locali. Denumirea acestei mişcări îşi are sursa în conceptul slow food, apărut acum mai bine de 20 de ani în Italia. Ideea de bază este: cumpăraţi produsele ţării voastre dacă vreţi să ajutaţi economia, dacă vreţi să alegeţi un stil de viaţă sănătos, dacă vreţi să salvaţi tradiţiile locului.

Te-or întrece nătărăii

De ai fi cu stea în frunte;

Teamă n-ai, căta-vor iaraşi

Între dânşii să se plece,

Nu te prinde lor tovarăş:

Ce e val, ca valul trece.

Acum vrem şi noi să ne aşezăm deoparte şi să ne facem simţită prezenţa. 2013. MOM Lignum. România. Braşov. Mobilă din lemn lucrată în marea ei parte manual. Deja ştim că nu va avea prea mare succes pe tărâmul mioritic chestia asta cu Slow Furniture, cel puţin în anii ce urmează. Ne încăpăţânăm să facem totuşi ce ne place mai mult, adică să muncim cu lemnul, spre disperarea părinţilor, care ne văd la sapă de lemn peste câţiva ani. Dar totuşi sapa e de lemn, ceea ce nu ne displace! Poate o să-l şi cioplim.  

Sursele de informare sunt: Eminescu, ce-şi mai amintea Lucian că a învăţat la facultăţile ori de IL, ori de arhitectură şi Wikipedia. Iar despre Slow furniture am auzit iarna asta de la Vio, o veche prietenă, care locuieşte momentan la Bruxelles.