marți, 1 ianuarie 2013

Intro



Making of Sunetul lemnului



Majoritatea prietenilor ne-au spus sincer şi nepoliticos că Sunetul lemnului sună bine pentru ce vrem noi să facem. Două zile de reflecţie şi meditaţie profundă au trecut până ne-a venit. Câteodată numirile vin de la sine, numai că trebuie răbdare. Ne-am zis că blogul nostru nu poate avea un titlu banal gen "mobilă de lemn" sau numele firmei noastre. Nu ar spune nimic nimănui.



Ne-am brainstornat creierele separat şi ne-am pus în cap să zicem următoarele: mobilă din lemn lucrată manual în cea mai mare parte, scule de mână la care ţinem mai mult decât la prima pereche de schiuri, haideţi, facem mobilă la comandă, plăcere, pasiune, pasiune, pasiune, pasiune. Şi în Rai dacă am ajunge, Dumnezeule, tot să meşterim lemnul am vrea, dacă se poate!  Din toate astea a ieşit Sunetul lemnului.



Şi apoi ne-am ambiţionat, ca să vadă lumea că suntem oameni cu scaun la cap, şi ne-am propus să zicem pe blog următoarele: time is not only money, time is quality. Cu cât mai repede, cu atât mai superficial, cu atât mai ieftin. Aşadar, nu. Noi, meşteşugari care se respectă, preferăm calitatea, de multe ori în defavoarea portofelului. Calitatea s-ar traduce aşa: ergonomie şi eleganţă în forma bine gândită a obiectului, o esenţă lemnoasă aleasă pe măsura funcţiunii şi esteticii dorite, aşezarea, orientarea armonoiasă a desenului lemnului, prelucrări şi îmbinări bine gândite (şi executate) care să ţină cont de faptul că lemnul este viu şi lucrează, un finisaj aplicat cu răbdare ales potrivit utilităţii obiectului şi mult suflet de-a lungul întregii aventuri. Se vede treaba că avem experienţă: 12 ani de mobilizat mobilă!



Aşadar voi asta ar trebui să pricepeţi din tot blogul ăsta, cât va fi el de gros: că pasiunea conduce raţiunea şi că raţiunea se dezlănţuie creativ în munca noastră cu lemnul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu